Trebuiau să poarte un nume....
Dumnezeu n-a existat…
A existat numai un Univers frumos
La o margine de necunoscut
Unde stelele au lumini albe
Ca lacrimile unei pleoape nepătate
Şi nişte trupuri ca nişte proiecţii efemere
În care sufletul îşi avea templu sfinţit
Şi, mai ales au existat nişte oameni simpli
Pe care-I chema : David , Iisus
Mohamed
Sau mai simplu : ciobani sau pescari
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul mesei rugăciuni-
Tatal nostru şi Psalmii…
Dar fiindcă auzeau mereu
Vorbind la stâna lor voci neauzite
Plecau să se bată cu himerele
Şi cu fariseii şi cu cărturarii
Şi cu ispitele
În timpul care le rămânea liber
Între prelegeri
Aceşti oameni făceau din vieţile lor
Dogme
Pentru lacrimile sufletelor înduioşate
De curgeau rugăciunile la vale
Pe toţi munţii Golgotei şi ai Taborului
Şi ai Egiptului şi ai Maslinilor
Şi ai altor tări arabe.
Au mai existat şi nişte codrii adânci
Şi un tânăr care plângea cu ei
Legănându-i pe aceştia fără vânt
Acest tânăr cu ochi mari
Cât istoria lumii
Trecea bătut de bice
Din cartea veche în cartea vieţii
Tot plângând pentru oamenii luminii,
Ai dreptăţii, ai iubirii
Care erau mereu mai puţini
A mai existat şi o cruce uriaşă
Şi doi, trei evrei
Care ştiau să răstigneasca toata iubirea
Într-un sărut…
Şi o pasăre sau nişte flăcări
Care tot colindau pe deasupra lor
Cautand nu mişcatoare şesuri
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume
Li s-a spus
Dumnezeu…
A existat numai un Univers frumos
La o margine de necunoscut
Unde stelele au lumini albe
Ca lacrimile unei pleoape nepătate
Şi nişte trupuri ca nişte proiecţii efemere
În care sufletul îşi avea templu sfinţit
Şi, mai ales au existat nişte oameni simpli
Pe care-I chema : David , Iisus
Mohamed
Sau mai simplu : ciobani sau pescari
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul mesei rugăciuni-
Tatal nostru şi Psalmii…
Dar fiindcă auzeau mereu
Vorbind la stâna lor voci neauzite
Plecau să se bată cu himerele
Şi cu fariseii şi cu cărturarii
Şi cu ispitele
În timpul care le rămânea liber
Între prelegeri
Aceşti oameni făceau din vieţile lor
Dogme
Pentru lacrimile sufletelor înduioşate
De curgeau rugăciunile la vale
Pe toţi munţii Golgotei şi ai Taborului
Şi ai Egiptului şi ai Maslinilor
Şi ai altor tări arabe.
Au mai existat şi nişte codrii adânci
Şi un tânăr care plângea cu ei
Legănându-i pe aceştia fără vânt
Acest tânăr cu ochi mari
Cât istoria lumii
Trecea bătut de bice
Din cartea veche în cartea vieţii
Tot plângând pentru oamenii luminii,
Ai dreptăţii, ai iubirii
Care erau mereu mai puţini
A mai existat şi o cruce uriaşă
Şi doi, trei evrei
Care ştiau să răstigneasca toata iubirea
Într-un sărut…
Şi o pasăre sau nişte flăcări
Care tot colindau pe deasupra lor
Cautand nu mişcatoare şesuri
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume
Li s-a spus
Dumnezeu…
[ Aceasta poezie este o aluzie la poezia scrisa de Marin Sorescu in vederea redimensionarii sensului original, cu permisiunea cititorilor. ]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu