luni, 23 iulie 2012

Cireaşa de pe tort



Cireaşa de pe tort



Iubito, azi am mers în bucătărie şi am încercat să gătesc

Am luat o cratiţă mare în care am băgat
un jurnal pe care l-am dat prin răzătoare ca să poţi să guşti din
cuvintele mari şi alt-dat solide, esenţe şi diferite arome ce-ţi pătrund în gură
cu menirea de a sta pe limbă fără ca tu să poţi să le scuipi

am făcut şi aluatul, am amestecat câteva amintiri ( în forma lor brută) cu puţină hârtie
şi a ieşit o cocă de fotografii dintre cele mai reuşite în care zâmbetul tău (cel sincer)
se întinde cât de mult vrei
după care am adăugat aluatul în cratiţă şi am amestecat

am turnat apoi nişte sirop de declaraţii, după gust
si câteva sentimente, sare, piper şi…
încă ceva înţepător…
după care iar am amestecat şi am lăsat la cuptor

când aluatul a crescut, l-am scos şi am cernut prin sită nişte dor,
atât de alb şi sincer încât nu putea-i să-i rezişti

În final te-am invitat să serveşti la mine prajitura specială
dar nu ai putut să imi onorezi invitaţia deoarece erai cu un baiat în oraş,
prietenul tău cel mai bun…

Astfel am ieşit afară şi am chemat şi aurolaci şi cerşetori
şi urâti şi bolnavi chiar şi drogaţi să vină şi să guste din prăjitura mea
la cina cea din taină…


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu