joi, 10 august 2017

Metamorfoze

Discuție la cafenea


-Ce chestie ciudată, astăzi i-am întins mâna Domnului de la Biroul de Sus şi am simţit pentru prima dată o lipsă de forţă, o lipsă de fermitate, o lipsă de autoritate în strângerea de mână...
-Ştiu perfect ce spui, colegul de la medicină mi-a spus că a văzut mişunând pe la spatele Domnului acum ceva zile ceva care părea că ar fi fost ca nişte degete, iar colegul de la justiţie cică ar fi primit un mesaj pe sub masă de la Domnul nostru deşi avea ambele mâini pe masă.
-Dacă Domnului de la Biroul de Sus i-a mai crescut o mână pe la spate?
-Cred că asta nu poate fi adevărat!
-Ba da, trebuie să fie adevărat, Domnul de la Biroul de Sus are o mână în plus!
-Termină! Nu poate fi adevărat! Nu trebuie să fie adevărat! Ce-ar spune atunci cercetătorii britanici? Cum ar reacţiona astfel biserica şi toţi oamenii de ştiinţă? Nu, refuz să cred că Domnului de la Biroul de Sus i-a mai crescut o mână, mai ales la spate!
-Dragul meu, Berenger, nu trebuie să te agiţi, gândeşte-te cum ar fi dacă i-ar mai creşte o ureche la spate?
-Dumnezeule, încep să cred că ai dreptate, Domnul de la Biroul de Sus mi-a furat cheia de la apartament folosindu-se de mâna crescută la spate, înseamnă că tot el mi-a legat şireturile de la pantofi între ele ca să mă împiedic la şedinţă folosindu-se de mâna crscută la spate... Dumnezeule, dacă o ţine tot aşa, cu una o să ne împiedice, cu alta o să ne mustre iar cu ultima o să consemneze...
-Se pare că Domnul de la Biroul de Sus e altceva decât om, e un... e un...



Folclorism și neopăgânism

Descântec


Ochi de deochi, te-ntoarce din cale
Ducea-te-ai de vale!
Te du pe pustie unde focul te-mbie,
Fierbea-te-ai în oală, în cazanul de zmoală!
Te pleacă pe uşă, te pleacă cenuşă
Te pleacă pe drum, te pleacă acum
Că ţi-o bate din uşă în piept o ţepuşă
Că te-ngroapă în sare
Să te usture tare
Ciobanul cel bun cu caţa de-alun
Cu zâmbetul mare cât raza de soare,
Lupul cel alb ca sufletul dalb
Ca soarele viu cu cerc auriu.
Şi când i-oi vedea
Pe loc te-ai pleca
De frică de lup căci colţii te rup
De frică de foc tu pleacă de tot
Că ciobanul te prinde, te bate de grinde
Te bate pe seară când toacă afară
Te leagă de gât spânzurat şi urât
Cu maţe de porc în pustie de tot
Iar dacă ai veni, din nou la cei vii
Te-o pune în sare cu piatră de mare
Legat sub pământ şi prins în veşmânt
Veşmânt de oţel să nu treacă prin el
Nici apa, nici focul, pierdut ţi-e norocul
Nici vântul, pământul, pierdut ţi-e cuvântul
Şi-îi sta ani o mie să nu te învie
Nici apa, nici focul, pierdut ţi-e norocul
Nici vântul, pământul, uitat ţi-e cuvântul
Aşa să se-aleagă deochiule, dragă,
Doar praful de tine sub pietre străine!!



Şuier


În nopţile grele de iarnă cu ger
Ai inima tristă, suflul stingher
Iar focul trosneşte şi scurmă 
La fel şi dihăniile cele din urmă
Cu colţii de fier...
Simţi lupii când urlă la lună
Şi stelele-ngheaţă, iar vântul răsună
Gândul îţi zboară pe geam mai departe
Priveşti şi înduri ocrotindu-ţi deoparte
Puiul de blană...
Zi după zi priveşti puiul cum creşte
Cum nopţile urlă, cum ziua sporeşte
Grăbit să cunoască şi fânul şi lanul
Grăbit să cunoască din timp şi duşmanul
Puiul tău creşte...
Dar păstorului bun şi-a lui turmă de oi
Îi trebuie vajnic prieten de soi
Să-i apere turma, să-ndrume mioara
Că-aşa fac păstorii, îşi păzesc ogrăjoara
Păzesc turma de oi
Şi-n toamna cea plânsă cu cer înnorat
Păstorul cel bun înspre el l-a chemat
Puiul s-a întors cu jind înspre tine
Cu ochii în lacrimi, cu urletu-n sine
Ş-apoi către el a plecat...