A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 13 iulie 2013

Un poem despre Ioan - 1. Naşterea

Asculta pe fundal
                                                             

Motto: Ar putea fi dat din ceruri ca Cel Necuprins
 Coborând în omul simplu să stea liber, nu respins?!


De unde Tronurile stau chiar pe razele Luminii
Iar pe Tronuri aşezaţi în splendoare Regii lumii,
Printr-un fel de dor aparte într-un om s-a pogorât
Şi-a chemat cu el la sine să coboare pe Pământ
Mari prooroci, şi Vărsătorul revărsându-se în raze
Orbitoare în splendoare, în întuneric  luminoase…
S-a-ntâmplat în zi de soare când un fulger coborât
Sau trei Domni din ceruri ca-nVechime au izvorât
În Izvorul Viei iar proorocul Zaharia
A rămas uimit de spaimă de cine-i ţinea la cap făclia
“Cine nu crede să tacă !“ parc-un fulger i-ar fi spus
Că ar fi o lege mare, legea Celui mai de Sus
“Este timpul să reverse Apa şi să ude toata via
Caci pruncul e-acuma cel ce a fost candva Elyah…”
Şi-a atins fecioara pântecul şi-atunci pruncul a săltat,
A simţit că poartă-ntr-însa Universul încarnat…

De când totul a fost scris, când nici timp n-a existat
Şi când totul a fost  în mare o credinţă-răzvrătită,
Din al umbrei nevăzut ca-ntr-un vis a fost purtat
Acel şarpe arzător dintr-un veac întunecat,
Acea stea ce se coboară sau ce urcă-n felul ei,
Tot aceeaşi ce-nfioară infantilele priviri de miei.
Flori de mac în mână sângeratice pare că poartă
Un arhanghel cu-ochi de jar şi o voce ca o şoaptă,
Aşa-i pare-Irodiadei când de foc cuprinsa-i toată


“ A luat fiinţă de la scorpii chiar a scorpiilor regină
Însăşi fiică de-ntuneric ce se va-ntrupa din tină,
Chiar pe Soare a uimit de pe tronu-i strămutat
Cuprinzând totul cu noapte şi cu-n cer înflăcărat
Când căzând de Sus spre noapte aştrii sute, poate mii,
Par a fi căzuţi chiar fiii unei ploi de lacrimi vii”
Dar pe cer o Stea departe dintre toate a ramas
Tot sclipind perla coroanei unui rege neîntinat.
Gândul veştii-nfierbântate o pătrunde şi o saltă
Şi purtată fiind de iadu-i, ea se lasă sărutată…
“Focul care arde totul va fi-n veci vindecător?”
“Fi-va-ţi o lumină-n noapte! Fi-va-ţi focul arzător!”
Dispărând rămase-n pântec palpitând un cald fior
Renăscându-se pe sine din parfumu-i  roşior,
Dintr-o poftă arzătoare când ridică-n cer o spadă        
De pe jilţu-i o Regină ce-are-n palmă o balanţă.
Dar pe trepte Timpul urcă în spirală drumul său
Iar pentru natura vie Timpul pare un călau…
Sub un cer de nouri iese acel astru luminos
Şi-şi străpunge pielea-n bice proorocind cam furios
Ce ştia că-i foarte sus, că-i aproape de-nceput,
Regăsit în omul simplu, acel loc numit Malkuth.
Pare-a se hrăni cu chinuri acest miel cu chip de lup
Şi cuprinde strâns în poală chipul lui căzut, de astru
Ea, o scorpie, o viespe, ce-i fugită de la stup
Şi-l sărută Sodomeea într-un lac de sânge-albastru

Dănţuind în şoapte-i mierea, el i-o gustă înc-o dată
Şi cu lapte se hrăneşte din al viespii fraged sân
Yohanan care vesteşte c-ar fi fost născut din piatră…

Un comentariu:

  1. Lumea trebuie sa guste din potirul dulce al poeziei si din cel amar al Cunoasterii. O lucrare stralucita precum autorul.

    RăspundețiȘtergere