A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Un poem despre Ioan : 3. Lvx eqvi Nox




                asculta pe fundal

                                                    Cercu-şi va înscrie marginile-ntr-un pătrat
                                                   Iar pe lume-o altă lume de copii va fi creat



Pe sub tâmplele plăcerii ce în sfinte au fost sădite,
Doar în locuri pustiite, chiar din florile jertfite,
O coroană-n şase flăcări sau chiar şapte se despică
Iar scânteile-i pe ceruri sunt ca ochi ai umbrei fiică.
Fiica simte-ntreg cuprinsul trimiţându-l sol în noapte
Pe-acel şarpe-n şase aripi, având ochi ca semn pe spate,
Lunecând pe-aripa lunii, având luna drept inel
Împletită-ntr-a sa limbă, Luminatul Samael
Şi lingându-i fruntea fetei, fata gemu de plăcere
“Iată-ţi mirele pre lespezi, iată-ţi soclul plin de miere”


Iar atunci pocalul fetei i se umplu tot de sânge
Ascunzându-i oul roşu printre valuri demiurge…
Umbra veşnica-şi aprinde ochi de jar din ochi de haos
Inundând astfel pământul, aninându-se-ntr-un naos
Unde Tronul de Regină e urcat la miăzanoapte,
Unde sunetele-neîncetate gem în şoapte viciate.
A sa burtă-nfometată n-ar vrea decât carne crudă
Iar mâncând-o şi-ar deschide înc-o gură şi-înc-o gură…
Yohanan aude-o şoaptă, ce trezindu-l din genune,
Pare-a-l prinde-n laţ de gâtu-i pentru ultima-i misiune
“De pe Cerul lumii-ndată, Veghetorii prinşi în ROTA
Rotesc tronul, voievodul şi mireasa-mplinind TORA
Iar pre Taurul ce-nghite jertfa-i, adevărul trunchiat,
Junghiatu-l-va spre ziuă însuşi Mielu-njunghiat”


Şi a fost atunci o noapte şi-a urmat apoi o zi
Şi-astfel s-a înfăptuit minunea razelor din zori de zi.
Sodomeea printre văluri, prinsă-n viată de o poftă,
I se-arată încercându-l, vrându-i duhul ce îl poartă
“Spiritul ce creşte-n mine,va rămâne-nchis în trup,
Timpu-i cel ce-l face liber şi-astfel eu de lut mă rup…”
Yonahan ce-şi avea trunchiu-n haina-i alba, eseniană,
Le-a dat Fiilor de Morţi Cuvântu-n forma pură, diafană
Şi-ntinând curând Cuvântul cel de sine aprioric
Omul a-ncălcat cu duhu-un adevăr divinatoric.
Fiica, desrobindu-se-ndrăcită, ca o fiică de-ntuneric,
Împaratului înghite duhul, ameţit de dansu-i lubric
Făcând gura blestemată să-şi sacrifice profetul,
Lăsând pofta-n libertate, săturând întreg banchetul
Şi-astfel cere de îndată capul Trunchiului de Ioaniţi
Neştiind că Ioaniţii sunt un trunchi de eremiţi.
Şi-l închide braţul burţii iară trunchiul i se zbate
Când punând capu-n-mormantu-i, capu-acuză de păcate:
“Tu nu eşti rege în Iuda cel ce-ai fost cândva Nimrod,
Nu vezi?! Braţele-şi fac noduri, multe noduri la năvod”


Şi-a văzut atunci mulţimea întâmplarea cea din noapte
Ca fiind tăiat de Trunchiu-i capul fără de păcate
Iară Trunchiu-i întâlnind Cuvantul de îndată a luat foc,
Renăscand după botezu-i, lăsând haina veche-n loc…
Dar un braţ ce umbla singur ca o mână eremită
A rămas fiind pe suflet de opt degete-nvelită
Iar din oul dimineţii ieşi-n forma sa spectrală
Formând trunchi vechiul şi noul, o acvila bicefală…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu