Un poem despre Ioan : 2. Treptele devenirii dinspre Egipt spre Orient...

           Asculta pe fundal
                                                                     Motto: 

                                        Dacă cel ce-i ziditorul nu Lumina construieşte, 
                                        Naşte-va atunci Cuvântul iară lumea-i prăbuşeşte… 

Din al florilor de moarte vechi parfum revelator 

Circumscris în şapte arte pe arcanelor-ceresti odor,

O-adiere inspirată petrecându-l, treaz îl poartă

Printre furii, şerpi şi bestii îmbracat în haina-i aspră

Unde-i poarta-nţelepciunii, Memfisul lui Misraim,

Unde Sfinxul se supune însusi Ochiului de Sus, Divin.

Ghemuit, în colb s-aşează iar sămânţa încolţeşte

Trupu-n ramuri îşi dezvoltă iară sufletu-i răsare,

Ochiul însă vechi de veacuri în lumină-i adumbreşte,

Ochiul nou i se botează-n raze-atotcuprinzătoare

De la fiinţa-ntreită ce spre fiinţă-ascuns se-oferă

Încifrată  Jah-Bul-On chiar de Solomon în altă eră:

“Pace, dragoste şi unitate-fiind Eu am consimţit

Ca întreg Cuvântul Sacru, cu secretul învelit,

Neputând fi scris şi nici rostit, poate doar silabisit,

Să-l ofer imaculat, întreg şi-n pace spre a fi executat…

Iar noi trei, aceiaşi trei, sau chiar alţii dar la fel, tot trei

Săvârşind Augusta-Arcană, sacru-I trup să-l fi aflat.”

Acceptându-şi misiunea, dintr-o dată se trezeşte

Dintr-un haos vechi de veacuri, spre un Duh ce-l retrăieşte

Unde undele lăsate-n aer sunt undine ce îl suie

Pe-ale muntelui de trepte Nebo, ce în sine şi le tăinuie

Şi îl urcă–n miazănoapte săvârşindu-şi litania

Unde sta de multe veacuri în secret, epifania.

 Ondulându-se în noapte ca şi şarpele pe cruce,

Cuceri-va chiar palate cu răsfăţul său prea dulce…

Aşa forţă şi splendoare n-a văzut nici chiar Valhala

Cum dansează-n şapte văluri, învăţată de Magdala,

Sodomeea cea copilă cu surâsul său ce luce

Şi privirea-i viciată, însuşi gândul ce-i conduce

Dar văzând-o-n faţă-aievea, el cuprins e dintr-o dată

De o voce din adâncul, de fecioara, ce-i suflată

Şi-l îmbie cu căldura de sub văluri Sodomeea

Căci în pragul Idealului pare-a-se-ntrona femeia…

 Iar pe piatra lui cea brută, ce acum e-ajunsă-n vârf, 
Stau şi legea şi proorocul şi sămânţa Celui Uns… 
Spre apusul Marii Moarte-şi pleacă ochiul din-nălţimi 
Şi purtat fiind cu aripi poate chiar de Serafimi 
Se îndreaptă înspre moartea mării de-ntuneric 
Scufundându-se de voie, născând mitul luciferic 
Dar cea forţă din adâncul suscitând pe neofit, 
L-a săltat ca pre pământul de sub ape, potopit 
Şi-ndrumat fiind de corbu-i ce spre hrană l-a condus, 
L-a văzut trecând Iordanul, Leul Soarelui Celui de Sus. 
L-a oprit în prag de Iuda cu-a lui sabie în flăcări 
Aşteptând să-i dea porunca Focului, în stol de păsări… 
Yohanan deschide drumul înspre Iuda-n osanale 
Răspunzându-I Shibboleth Focului ce-i în pocale 
Iar apoi, chiar în multime, atingandu-i toti veşmântul, 
Yohanan pare că spune : “ La-nceput a fost Cuvântul…”
 

Un poem despre Ioan - 1. Naşterea

Asculta pe fundal

                                                             

Motto: Ar putea fi dat din ceruri ca Cel Necuprins

 Coborând în omul simplu să stea liber, nu respins?!

De unde Tronurile stau chiar pe razele Luminii

Iar pe Tronuri aşezaţi în splendoare Regii lumii,

Printr-un fel de dor aparte într-un om s-a pogorât

Şi-a chemat cu el la sine să coboare pe Pământ

Mari prooroci, şi Vărsătorul revărsându-se în raze

Orbitoare în splendoare, în întuneric  luminoase…

S-a-ntâmplat în zi de soare când un fulger coborât

Sau trei Domni din ceruri ca-nVechime au izvorât

În Izvorul Viei iar proorocul Zaharia

A rămas uimit de spaimă de cine-i ţinea la cap făclia

“Cine nu crede să tacă !“ parc-un fulger i-ar fi spus

Că ar fi o lege mare, legea Celui mai de Sus

“Este timpul să reverse Apa şi să ude toata via

Caci pruncul e-acuma cel ce a fost candva Elyah…”

Şi-a atins fecioara pântecul şi-atunci pruncul a săltat,

A simţit că poartă-ntr-însa Universul încarnat…

De când totul a fost scris, când nici timp n-a existat

Şi când totul a fost  în mare o credinţă-răzvrătită,

Din al umbrei nevăzut ca-ntr-un vis a fost purtat

Acel şarpe arzător dintr-un veac întunecat,

Acea stea ce se coboară sau ce urcă-n felul ei,

Tot aceeaşi ce-nfioară infantilele priviri de miei.

Flori de mac în mână sângeratice pare că poartă

Un arhanghel cu-ochi de jar şi o voce ca o şoaptă,

Aşa-i pare-Irodiadei când de foc cuprinsa-i toată

“ A luat fiinţă de la scorpii chiar a scorpiilor regină

Însăşi fiică de-ntuneric ce se va-ntrupa din tină,

Chiar pe Soare a uimit de pe tronu-i strămutat

Cuprinzând totul cu noapte şi cu-n cer înflăcărat

Când căzând de Sus spre noapte aştrii sute, poate mii,

Par a fi căzuţi chiar fiii unei ploi de lacrimi vii”

Dar pe cer o Stea departe dintre toate a ramas

Tot sclipind perla coroanei unui rege neîntinat.

Gândul veştii-nfierbântate o pătrunde şi o saltă

Şi purtată fiind de iadu-i, ea se lasă sărutată…

“Focul care arde totul va fi-n veci vindecător?”

“Fi-va-ţi o lumină-n noapte! Fi-va-ţi focul arzător!”

Dispărând rămase-n pântec palpitând un cald fior

Renăscându-se pe sine din parfumu-i  roşior,

Dintr-o poftă arzătoare când ridică-n cer o spadă        

De pe jilţu-i o Regină ce-are-n palmă o balanţă.

Dar pe trepte Timpul urcă în spirală drumul său

Iar pentru natura vie Timpul pare un călau…

Sub un cer de nouri iese acel astru luminos

Şi-şi străpunge pielea-n bice proorocind cam furios

Ce ştia că-i foarte sus, că-i aproape de-nceput,

Regăsit în omul simplu, acel loc numit Malkuth.

Pare-a se hrăni cu chinuri acest miel cu chip de lup

Şi cuprinde strâns în poală chipul lui căzut, de astru

Ea, o scorpie, o viespe, ce-i fugită de la stup

Şi-l sărută Sodomeea într-un lac de sânge-albastru

Dănţuind în şoapte-i mierea, el i-o gustă înc-o dată

Şi cu lapte se hrăneşte din al viespii fraged sân

Yohanan care vesteşte c-ar fi fost născut din piatră…

IEŞIREA DIN LABIRINT

IEŞIREA DIN LABIRINT

Tot ce mi-a părut un drum

Am aflat că-i doar  o poartă

Şi m-am prins nebun în jocul lui

Iar el m-a împuns întai în coastă

…………………………………………………………

Acum  merg haotic drumul, şi-i simt zidul cum creşte

Încă sunt, în cursă, unul, spirala-i, întunericu-mi vesteşte

În întunecata-mi mare m-am lovit de cei trei stâlpi

Întunericul … o cercetare, o sclipire în amurg

Şi îl văd acum lucind cum se-apropie de trup

De ce-mi aduci mie orbire, minotaur fară Duh?!

Când lumea voastră albă o găsesc nu pură, goală

Vii dar tu şi mă ameninţi că am doar o fire slabă?!

V-aţi clădit trupuri de ceară ce-n prezenţa-mi vă topiţi

Şi lăsaţi în urmă  lacuri oglindind un asfinţit

Un bătrân zâmbind în taină îmi tot face semn când merge

Şi să-mi las în urmă trupul când privirea-mi încolţeşte

N-am pornit la drum prea bine când privirea ca de trup

M-a-ncântat făcându-mi poftă de o cupă, de un gând

“Dă-mi să beau acum!” i-aş cere, i-aş cerşi un strop de sânge

Când pe bestie lascivă, ea, stă-ntinsă în răscruce

Să fi fost ea chiar fecioara ce-a născut pe rând toţi sfinţii?!

Sau să fie chiar o nimfă ce-şi atinge visul vieţii?!

Şi-am pierdut astfel cetatea-mi pentru a o regăsi

Lăsând biciul să-mi doboare trupu-n colbul lespezii

Iar în faţa mea sub soare abrori doi  au apărut

M-am întors spre cel perete şi în taină mi-a fost spus

Că “Doar răul tau există atât doar cât tu exişti

Iarăşi răul tău va pierde atunci doar când te sacrifici”

Şi-am privit în Sus, spre ziduri, şi-am văzut Lumina Zilei

Şi-am simţit atunci chiar zidul răscolindu-se în mine

Iar bătrânul cel cu coasă şi clepsidră stă zâmbind

Îmi arată cum se scurge timpul, parcă doar clipind,

Falnic, îngerul ce-n frunte purta Piatra de Smarald

Mi-a şoptit în gând ce-I veşnic, ce se-ntoarce iar şi iar

-“Cand însuţi răul tău crescut îi opreşte să mai fie

Ia-ţi tu crucea şi te du, te sacrifică  pe tine!”

Când în cei doi arbori ce în faţă-mi sta ascunsă nemurirea

Doar dintr-unul am mâncat şi-am aflat ce-I Mantuirea…

Dragostea e însăşi strâns legată de cuvânt

Când rosteşti cuvântul însuşi, de-un fior eşti petrecut

În Geneza, când o lume dintr-o dată s-a început,

s-a uzat cuvântul însuşi, ce –I cuvântul de-nceput?