A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 20 noiembrie 2013

Un poem despre Ioan : 2. Treptele devenirii dinspre Egipt spre Orient...



           Asculta pe fundal
                                                                     Motto: 

                                        Dacă cel ce-i ziditorul nu Lumina construieşte, 
                                        Naşte-va atunci Cuvântul iară lumea-i prăbuşeşte… 



Din al florilor de moarte vechi parfum revelator 
Circumscris în şapte arte pe arcanelor-ceresti odor,
O-adiere inspirată petrecându-l, treaz îl poartă
Printre furii, şerpi şi bestii îmbracat în haina-i aspră
Unde-i poarta-nţelepciunii, Memfisul lui Misraim,
Unde Sfinxul se supune însusi Ochiului de Sus, Divin.
Ghemuit, în colb s-aşează iar sămânţa încolţeşte
Trupu-n ramuri îşi dezvoltă iară sufletu-i răsare,
Ochiul însă vechi de veacuri în lumină-i adumbreşte,
Ochiul nou i se botează-n raze-atotcuprinzătoare
De la fiinţa-ntreită ce spre fiinţă-ascuns se-oferă
Încifrată  Jah-Bul-On chiar de Solomon în altă eră:
“Pace, dragoste şi unitate-fiind Eu am consimţit
Ca întreg Cuvântul Sacru, cu secretul învelit,
Neputând fi scris şi nici rostit, poate doar silabisit,
Să-l ofer imaculat, întreg şi-n pace spre a fi executat…
Iar noi trei, aceiaşi trei, sau chiar alţii dar la fel, tot trei
Săvârşind Augusta-Arcană, sacru-I trup să-l fi aflat.”
Acceptându-şi misiunea, dintr-o dată se trezeşte
Dintr-un haos vechi de veacuri, spre un Duh ce-l retrăieşte
Unde undele lăsate-n aer sunt undine ce îl suie
Pe-ale muntelui de trepte Nebo, ce în sine şi le tăinuie
Şi îl urcă–n miazănoapte săvârşindu-şi litania
Unde sta de multe veacuri în secret, epifania.
 Ondulându-se în noapte ca şi şarpele pe cruce,
Cuceri-va chiar palate cu răsfăţul său prea dulce…
Aşa forţă şi splendoare n-a văzut nici chiar Valhala
Cum dansează-n şapte văluri, învăţată de Magdala,
Sodomeea cea copilă cu surâsul său ce luce
Şi privirea-i viciată, însuşi gândul ce-i conduce
Dar văzând-o-n faţă-aievea, el cuprins e dintr-o dată
De o voce din adâncul, de fecioara, ce-i suflată
Şi-l îmbie cu căldura de sub văluri Sodomeea
Căci în pragul Idealului pare-a-se-ntrona femeia…


 Iar pe piatra lui cea brută, ce acum e-ajunsă-n vârf, 
Stau şi legea şi proorocul şi sămânţa Celui Uns… 
Spre apusul Marii Moarte-şi pleacă ochiul din-nălţimi 
Şi purtat fiind cu aripi poate chiar de Serafimi 
Se îndreaptă înspre moartea mării de-ntuneric 
Scufundându-se de voie, născând mitul luciferic 
Dar cea forţă din adâncul suscitând pe neofit, 
L-a săltat ca pre pământul de sub ape, potopit 
Şi-ndrumat fiind de corbu-i ce spre hrană l-a condus, 
L-a văzut trecând Iordanul, Leul Soarelui Celui de Sus. 
L-a oprit în prag de Iuda cu-a lui sabie în flăcări 
Aşteptând să-i dea porunca Focului, în stol de păsări… 
Yohanan deschide drumul înspre Iuda-n osanale 
Răspunzându-I Shibboleth Focului ce-i în pocale 
Iar apoi, chiar în multime, atingandu-i toti veşmântul, 
Yohanan pare că spune : “ La-nceput a fost Cuvântul…”
 


sâmbătă, 13 iulie 2013

Un poem despre Ioan - 1. Naşterea

Asculta pe fundal
                                                             

Motto: Ar putea fi dat din ceruri ca Cel Necuprins
 Coborând în omul simplu să stea liber, nu respins?!


De unde Tronurile stau chiar pe razele Luminii
Iar pe Tronuri aşezaţi în splendoare Regii lumii,
Printr-un fel de dor aparte într-un om s-a pogorât
Şi-a chemat cu el la sine să coboare pe Pământ
Mari prooroci, şi Vărsătorul revărsându-se în raze
Orbitoare în splendoare, în întuneric  luminoase…
S-a-ntâmplat în zi de soare când un fulger coborât
Sau trei Domni din ceruri ca-nVechime au izvorât
În Izvorul Viei iar proorocul Zaharia
A rămas uimit de spaimă de cine-i ţinea la cap făclia
“Cine nu crede să tacă !“ parc-un fulger i-ar fi spus
Că ar fi o lege mare, legea Celui mai de Sus
“Este timpul să reverse Apa şi să ude toata via
Caci pruncul e-acuma cel ce a fost candva Elyah…”
Şi-a atins fecioara pântecul şi-atunci pruncul a săltat,
A simţit că poartă-ntr-însa Universul încarnat…

De când totul a fost scris, când nici timp n-a existat
Şi când totul a fost  în mare o credinţă-răzvrătită,
Din al umbrei nevăzut ca-ntr-un vis a fost purtat
Acel şarpe arzător dintr-un veac întunecat,
Acea stea ce se coboară sau ce urcă-n felul ei,
Tot aceeaşi ce-nfioară infantilele priviri de miei.
Flori de mac în mână sângeratice pare că poartă
Un arhanghel cu-ochi de jar şi o voce ca o şoaptă,
Aşa-i pare-Irodiadei când de foc cuprinsa-i toată


“ A luat fiinţă de la scorpii chiar a scorpiilor regină
Însăşi fiică de-ntuneric ce se va-ntrupa din tină,
Chiar pe Soare a uimit de pe tronu-i strămutat
Cuprinzând totul cu noapte şi cu-n cer înflăcărat
Când căzând de Sus spre noapte aştrii sute, poate mii,
Par a fi căzuţi chiar fiii unei ploi de lacrimi vii”
Dar pe cer o Stea departe dintre toate a ramas
Tot sclipind perla coroanei unui rege neîntinat.
Gândul veştii-nfierbântate o pătrunde şi o saltă
Şi purtată fiind de iadu-i, ea se lasă sărutată…
“Focul care arde totul va fi-n veci vindecător?”
“Fi-va-ţi o lumină-n noapte! Fi-va-ţi focul arzător!”
Dispărând rămase-n pântec palpitând un cald fior
Renăscându-se pe sine din parfumu-i  roşior,
Dintr-o poftă arzătoare când ridică-n cer o spadă        
De pe jilţu-i o Regină ce-are-n palmă o balanţă.
Dar pe trepte Timpul urcă în spirală drumul său
Iar pentru natura vie Timpul pare un călau…
Sub un cer de nouri iese acel astru luminos
Şi-şi străpunge pielea-n bice proorocind cam furios
Ce ştia că-i foarte sus, că-i aproape de-nceput,
Regăsit în omul simplu, acel loc numit Malkuth.
Pare-a se hrăni cu chinuri acest miel cu chip de lup
Şi cuprinde strâns în poală chipul lui căzut, de astru
Ea, o scorpie, o viespe, ce-i fugită de la stup
Şi-l sărută Sodomeea într-un lac de sânge-albastru

Dănţuind în şoapte-i mierea, el i-o gustă înc-o dată
Şi cu lapte se hrăneşte din al viespii fraged sân
Yohanan care vesteşte c-ar fi fost născut din piatră…

vineri, 11 ianuarie 2013

IEŞIREA DIN LABIRINT



IEŞIREA DIN LABIRINT





Tot ce mi-a părut un drum
Am aflat că-i doar  o poartă
Şi m-am prins nebun în jocul lui
Iar el m-a împuns întai în coastă
…………………………………………………………
Acum  merg haotic drumul, şi-i simt zidul cum creşte
Încă sunt, în cursă, unul, spirala-i, întunericu-mi vesteşte
În întunecata-mi mare m-am lovit de cei trei stâlpi
Întunericul … o cercetare, o sclipire în amurg
Şi îl văd acum lucind cum se-apropie de trup
De ce-mi aduci mie orbire, minotaur fară Duh?!
Când lumea voastră albă o găsesc nu pură, goală
Vii dar tu şi mă ameninţi că am doar o fire slabă?!
V-aţi clădit trupuri de ceară ce-n prezenţa-mi vă topiţi
Şi lăsaţi în urmă  lacuri oglindind un asfinţit
Un bătrân zâmbind în taină îmi tot face semn când merge
Şi să-mi las în urmă trupul când privirea-mi încolţeşte
N-am pornit la drum prea bine când privirea ca de trup
M-a-ncântat făcându-mi poftă de o cupă, de un gând
“Dă-mi să beau acum!” i-aş cere, i-aş cerşi un strop de sânge
Când pe bestie lascivă, ea, stă-ntinsă în răscruce
Să fi fost ea chiar fecioara ce-a născut pe rând toţi sfinţii?!
Sau să fie chiar o nimfă ce-şi atinge visul vieţii?!

Şi-am pierdut astfel cetatea-mi pentru a o regăsi
Lăsând biciul să-mi doboare trupu-n colbul lespezii
Iar în faţa mea sub soare abrori doi  au apărut
M-am întors spre cel perete şi în taină mi-a fost spus
Că “Doar răul tau există atât doar cât tu exişti
Iarăşi răul tău va pierde atunci doar când te sacrifici”
Şi-am privit în Sus, spre ziduri, şi-am văzut Lumina Zilei
Şi-am simţit atunci chiar zidul răscolindu-se în mine
Iar bătrânul cel cu coasă şi clepsidră stă zâmbind
Îmi arată cum se scurge timpul, parcă doar clipind,
Falnic, îngerul ce-n frunte purta Piatra de Smarald
Mi-a şoptit în gând ce-I veşnic, ce se-ntoarce iar şi iar
-“Cand însuţi răul tău crescut îi opreşte să mai fie
Ia-ţi tu crucea şi te du, te sacrifică  pe tine!”
Când în cei doi arbori ce în faţă-mi sta ascunsă nemurirea
Doar dintr-unul am mâncat şi-am aflat ce-I Mantuirea…



Dragostea e însăşi strâns legată de cuvânt
Când rosteşti cuvântul însuşi, de-un fior eşti petrecut
În Geneza, când o lume dintr-o dată s-a început,
s-a uzat cuvântul însuşi, ce –I cuvântul de-nceput?