IEŞIREA DIN LABIRINT
Tot ce mi-a părut un drum
Am aflat că-i doar o poartă
Şi m-am prins nebun în jocul lui
Iar el m-a împuns întai în coastă
…………………………………………………………
Acum merg
haotic drumul, şi-i simt zidul cum creşte
Încă sunt, în cursă, unul, spirala-i, întunericu-mi
vesteşte
În întunecata-mi mare m-am lovit de cei trei stâlpi
Întunericul … o cercetare, o sclipire în amurg
Şi îl văd acum lucind cum se-apropie de trup
De ce-mi aduci mie orbire, minotaur fară Duh?!
Când lumea voastră albă o găsesc nu pură, goală
Vii dar tu şi mă ameninţi că am doar o fire slabă?!
V-aţi clădit trupuri de ceară ce-n prezenţa-mi vă
topiţi
Şi lăsaţi în urmă
lacuri oglindind un asfinţit
Un bătrân zâmbind în taină îmi tot face semn când
merge
Şi să-mi las în urmă trupul când privirea-mi încolţeşte
N-am pornit la drum prea bine când privirea ca de
trup
M-a-ncântat făcându-mi poftă de o cupă, de un gând
“Dă-mi să beau acum!” i-aş cere, i-aş cerşi un strop
de sânge
Când pe bestie lascivă, ea, stă-ntinsă în răscruce
Să fi fost ea chiar fecioara ce-a născut pe rând toţi
sfinţii?!
Sau să fie chiar o nimfă ce-şi atinge visul vieţii?!
Şi-am pierdut astfel cetatea-mi pentru a o regăsi
Lăsând biciul să-mi doboare trupu-n colbul lespezii
Iar în faţa mea sub soare abrori doi au apărut
M-am întors spre cel perete şi în taină mi-a fost
spus
Că “Doar răul tau există atât doar cât tu exişti
Iarăşi răul tău va pierde atunci doar când te sacrifici”
Şi-am privit în Sus, spre ziduri, şi-am văzut Lumina
Zilei
Şi-am simţit atunci chiar zidul răscolindu-se în
mine
Iar bătrânul cel cu coasă şi clepsidră stă zâmbind
Îmi arată cum se scurge timpul, parcă doar clipind,
Falnic, îngerul ce-n frunte purta Piatra de Smarald
Mi-a şoptit în gând ce-I veşnic, ce se-ntoarce iar şi
iar
-“Cand însuţi răul tău crescut îi opreşte să mai fie
Ia-ţi tu crucea şi te du, te sacrifică pe tine!”
Când în cei doi arbori ce în faţă-mi sta ascunsă nemurirea
Doar dintr-unul am mâncat şi-am aflat ce-I Mantuirea…
Dragostea e însăşi strâns legată de cuvânt
Când rosteşti cuvântul însuşi, de-un fior eşti
petrecut
În Geneza, când o lume dintr-o dată s-a început,
s-a uzat cuvântul însuşi, ce –I cuvântul de-nceput?
