A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 20 noiembrie 2013

Un poem despre Ioan : 2. Treptele devenirii dinspre Egipt spre Orient...



           Asculta pe fundal
                                                                     Motto: 

                                        Dacă cel ce-i ziditorul nu Lumina construieşte, 
                                        Naşte-va atunci Cuvântul iară lumea-i prăbuşeşte… 



Din al florilor de moarte vechi parfum revelator 
Circumscris în şapte arte pe arcanelor-ceresti odor,
O-adiere inspirată petrecându-l, treaz îl poartă
Printre furii, şerpi şi bestii îmbracat în haina-i aspră
Unde-i poarta-nţelepciunii, Memfisul lui Misraim,
Unde Sfinxul se supune însusi Ochiului de Sus, Divin.
Ghemuit, în colb s-aşează iar sămânţa încolţeşte
Trupu-n ramuri îşi dezvoltă iară sufletu-i răsare,
Ochiul însă vechi de veacuri în lumină-i adumbreşte,
Ochiul nou i se botează-n raze-atotcuprinzătoare
De la fiinţa-ntreită ce spre fiinţă-ascuns se-oferă
Încifrată  Jah-Bul-On chiar de Solomon în altă eră:
“Pace, dragoste şi unitate-fiind Eu am consimţit
Ca întreg Cuvântul Sacru, cu secretul învelit,
Neputând fi scris şi nici rostit, poate doar silabisit,
Să-l ofer imaculat, întreg şi-n pace spre a fi executat…
Iar noi trei, aceiaşi trei, sau chiar alţii dar la fel, tot trei
Săvârşind Augusta-Arcană, sacru-I trup să-l fi aflat.”
Acceptându-şi misiunea, dintr-o dată se trezeşte
Dintr-un haos vechi de veacuri, spre un Duh ce-l retrăieşte
Unde undele lăsate-n aer sunt undine ce îl suie
Pe-ale muntelui de trepte Nebo, ce în sine şi le tăinuie
Şi îl urcă–n miazănoapte săvârşindu-şi litania
Unde sta de multe veacuri în secret, epifania.
 Ondulându-se în noapte ca şi şarpele pe cruce,
Cuceri-va chiar palate cu răsfăţul său prea dulce…
Aşa forţă şi splendoare n-a văzut nici chiar Valhala
Cum dansează-n şapte văluri, învăţată de Magdala,
Sodomeea cea copilă cu surâsul său ce luce
Şi privirea-i viciată, însuşi gândul ce-i conduce
Dar văzând-o-n faţă-aievea, el cuprins e dintr-o dată
De o voce din adâncul, de fecioara, ce-i suflată
Şi-l îmbie cu căldura de sub văluri Sodomeea
Căci în pragul Idealului pare-a-se-ntrona femeia…


 Iar pe piatra lui cea brută, ce acum e-ajunsă-n vârf, 
Stau şi legea şi proorocul şi sămânţa Celui Uns… 
Spre apusul Marii Moarte-şi pleacă ochiul din-nălţimi 
Şi purtat fiind cu aripi poate chiar de Serafimi 
Se îndreaptă înspre moartea mării de-ntuneric 
Scufundându-se de voie, născând mitul luciferic 
Dar cea forţă din adâncul suscitând pe neofit, 
L-a săltat ca pre pământul de sub ape, potopit 
Şi-ndrumat fiind de corbu-i ce spre hrană l-a condus, 
L-a văzut trecând Iordanul, Leul Soarelui Celui de Sus. 
L-a oprit în prag de Iuda cu-a lui sabie în flăcări 
Aşteptând să-i dea porunca Focului, în stol de păsări… 
Yohanan deschide drumul înspre Iuda-n osanale 
Răspunzându-I Shibboleth Focului ce-i în pocale 
Iar apoi, chiar în multime, atingandu-i toti veşmântul, 
Yohanan pare că spune : “ La-nceput a fost Cuvântul…”