Asculta pe fundal
Motto:
Dacă cel ce-i ziditorul nu Lumina construieşte,
Naşte-va atunci Cuvântul iară lumea-i prăbuşeşte…
Din
al florilor de moarte vechi parfum revelator
Circumscris
în şapte arte pe arcanelor-ceresti odor,
O-adiere
inspirată petrecându-l, treaz îl poartă
Printre
furii, şerpi şi bestii îmbracat în haina-i aspră
Unde-i
poarta-nţelepciunii, Memfisul lui Misraim,
Unde
Sfinxul se supune însusi Ochiului de Sus, Divin.
Ghemuit,
în colb s-aşează iar sămânţa încolţeşte
Trupu-n
ramuri îşi dezvoltă iară sufletu-i răsare,
Ochiul
însă vechi de veacuri în lumină-i
adumbreşte,
Ochiul
nou i se botează-n raze-atotcuprinzătoare
De
la fiinţa-ntreită ce spre fiinţă-ascuns se-oferă
Încifrată
Jah-Bul-On
chiar de Solomon în altă eră:
“Pace,
dragoste şi unitate-fiind Eu am consimţit
Ca
întreg Cuvântul Sacru, cu secretul învelit,
Neputând
fi scris şi nici rostit, poate doar silabisit,
Să-l
ofer imaculat, întreg şi-n pace spre a fi executat…
Iar
noi trei, aceiaşi trei, sau chiar alţii dar la fel, tot trei
Săvârşind
Augusta-Arcană, sacru-I trup să-l fi aflat.”
.jpg)
.jpg)
Acceptându-şi
misiunea, dintr-o dată se trezeşte
Dintr-un
haos vechi de veacuri, spre un Duh ce-l retrăieşte
Unde
undele lăsate-n aer sunt undine ce îl suie
Pe-ale
muntelui de trepte Nebo, ce în sine şi le tăinuie
Şi
îl urcă–n miazănoapte săvârşindu-şi litania
Unde
sta de multe veacuri în secret, epifania.
Ondulându-se
în noapte ca şi şarpele pe cruce,
Cuceri-va
chiar palate cu răsfăţul său prea dulce…
Aşa
forţă şi splendoare n-a văzut nici chiar Valhala
Cum
dansează-n şapte văluri, învăţată de Magdala,
Sodomeea
cea copilă cu surâsul său ce luce
Şi
privirea-i viciată, însuşi gândul ce-i conduce
Dar
văzând-o-n faţă-aievea, el cuprins e dintr-o dată
De
o voce din adâncul, de fecioara, ce-i suflată
Şi-l
îmbie cu căldura de sub văluri Sodomeea
Căci în pragul Idealului
pare-a-se-ntrona femeia…
Iar pe piatra lui cea brută, ce acum e-ajunsă-n vârf,
Stau şi legea şi proorocul şi sămânţa Celui Uns…
Spre apusul Marii Moarte-şi pleacă ochiul din-nălţimi
Şi purtat fiind cu aripi poate chiar de Serafimi
Se îndreaptă înspre moartea mării de-ntuneric
Scufundându-se de voie, născând mitul luciferic
Dar cea forţă din adâncul suscitând pe neofit,
L-a săltat ca pre pământul de sub ape, potopit
Şi-ndrumat fiind de corbu-i ce spre hrană l-a condus,
L-a văzut trecând Iordanul, Leul Soarelui Celui de Sus.
L-a oprit în prag de Iuda cu-a lui sabie în flăcări
Aşteptând să-i dea porunca Focului, în stol de păsări…
Yohanan deschide drumul înspre Iuda-n osanale
Răspunzându-I Shibboleth Focului ce-i în pocale
Iar apoi, chiar în multime, atingandu-i toti veşmântul,
Yohanan pare că spune : “ La-nceput a fost Cuvântul…”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu